Vicepremierul britanic Oliver Dowden consideră că tehnologia modernă precum inteligența artificială poate ajuta la luarea mai rapidă a unor decizii guvernamentale, dar avertizează asupra riscurilor masive că ar putea fi deturnată de hackeri care vor provoca daune semnificative, potrivit The Guardian.
Printre beneficiile numărate de oficialul britanic se numără creșterea productivității și eliminarea unor aspecte plictisitoare de la locul de muncă.
„Aceasta este o revoluție totală care urmează”, a spus Dowden pentru Times. „Va transforma total aproape toate elementele vieții în următorii ani și, într-adevăr, chiar și în termen de câteva luni, în unele cazuri”.
„Este mult mai rapidă decât alte revoluții pe care le-am văzut și mult mai extinsă, indiferent dacă este vorba de invenția motorului cu ardere internă sau de revoluția industrială”, a continuat oficialul.
Dowden a spus că inteligența artificială va ajuta guvernele să ia decizii mai rapide în viitor și a oferit drept exemplu procesarea mai rapidă a solicitărilor de azil la Ministerul de Interne sau reducerea documentelor stocate la nivelul ministerelor.
Cu toate acestea, el a subliniat că „miniștrii nu vor externaliza niciodată către AI luarea deciziilor.”
Dar el a avertizat că inteligența artificială ar putea fi valorificată de teroriști pentru a obține informații suplimentare despre materiale periculoase sau pentru a efectua operațiuni de hacking pe scară largă.
La părți negative, Dowden a recunoscut că extinderea utilizării inteligenței artificiale va duce la o restructurare semnificativă a economiei, dar a subliniat că guvernul se va asigura că nu penalizează oamenii. El a comparat răspândirea AI cu invenția automobilului.
„Avem o piață a muncii foarte strânsă și sarcina guvernului este să se asigure că oamenii pot face tranziția”, a spus el. „În cele din urmă, AI ar trebui să aibă capacitatea de a face lucrurile plictisitoare, astfel încât oamenii să se poată concentra asupra celor mai interesante.”
O analiză a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a arătat că 27% dintre locurile de muncă sunt amenințate de inteligența artificială. Există puține dovezi că inteligența artificială are un impact semnificativ asupra locurilor de muncă în acest moment, dar acest lucru ar putea fi din cauză că revoluția se află la început, arată OECD.