Utilizatorii Facebook și Instagram ar putea plăti 13 euro pe lună pentru a nu mai vedea reclame

Meta Platforms intenționează să introducă abonamente pentru utilizatorii Instagram și Facebook din Europa, acestea urmând să fie plătite de utilizatorii care nu doresc să mai vadă reclame, scrie Reuters, care citează două persoane familiarizate cu acest subiect.

Utilizatorii Facebook și Instagram ar putea plăti 13 euro pe lună pentru a nu mai vedea reclame

Pe telefoane, prețul e mai mare

Pe dispozitivele mobile, prețul pentru un singur cont ar sări la aproximativ 13 euro, deoarece Meta ar lua în calcul și comisioanele percepute de magazinele de aplicații ale Apple și Google, a precizat cea de-a doua sursă.

Probleme cu consimțământul

Propunerea este o încercare a grupului de a se conforma reglementărilor Uniunii Europene, care amenință să limiteze capacitatea sa de a personaliza reclamele pentru utilizatori fără consimțământul acestora.

Oferirea posibilității de a alege între un sistem gratuit, susținut de reclame, și un abonament plătit ar putea determina utilizatorii să opteze pentru primul, ajutând astfel Meta să se conformeze reglementărilor fără a-și afecta vânzarea de publicitate.

YouTube are deja abonament fără reclamă

Netflix percepe 7,99 euro pe lună pentru un abonament de bază, în timp ce Alphabet oferă YouTube Premium pentru 12 euro.

Serviciul Premium al serviciului de muzică Spotify are un preț de aproximativ 11 euro.

Facebook, amendată deja

Grupul care deține Facebook a fost amendat cu 390 de milioane de euro la începutul acestui an de către comisarul pentru protecția datelor din Irlanda.
Ulterior, Meta a anunțat că intenționează să ceară consimțământul utilizatorilor din UE înainte de a permite companiilor să „țintească” reclamele, pentru a răspunde cerințelor de reglementare.

Ce spune compania

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat că societatea crede în „serviciile gratuite care sunt susținute de reclame personalizate”, dar că explorează „opțiuni pentru a se asigura că respectăm cerințele de reglementare în evoluție”.

Comisia pentru protecția datelor din Irlanda a refuzat să comenteze, în timp ce Comisia Europeană nu a răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Meta deține Facebook, Instagram, WhatsApp și compania de realitate virtuală Oculus.

Check Also

Ce este parola statică și unde se folosește

Ce este parola statică și unde se folosește

Trăim într-o eră în care totul sau aproape totul se află la un click distanţă …